Este părerea Președintelui Sindicatului Energia Rovinari , Constantin Mitrescu.
Independentul Călin Georgescu a câștigat primul tur al prezidențialelor și cu voturile venite din rândul minerilor și energeticienilor din județul Gorj. În plus, mulți gorjeni i_a dat votul și liderului AUR , George Simion. În total, cei doi suveranisti au fost votați de peste 45% dintre gorjenii prezenți, duminică, la urne.
Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, crede că PSD și PNL au fost taxate,în primul tur al prezidențialelor, pe lângă multe altele, și din cauză că au fost de acord cu închiderea mineritului. În plus , consideră că și eliminarea din noua lege a pensiilor a grupelor de muncă a cantarit în defavoarea partidelor aflate la guvernare.
,, M_a surprins rezultatul alegerilor de duminică, pentru că mă gândeam că poporul român nu reacționează, că și _a pierdut speranta. Tot ce s_a intamplat, duminică, parcă mi_a fost pe ceea ce gandeam eu, dar nu mă gândeam că se va întâmpla vreodată acest rezultat. La ce mă refer?
Vedeți, partidele acestea care au condus țara, să luăm ultimii 4_5 ani, ăștia au distrus o mulțime de întreprinderi. De exemplu, în Gorj, să ne aducem aminte, în 2020, a venit PNL la guvernare, erau 13 grupuri energetice, erau cariere, CEO mergea la capacitate, au fost momente în care am ținut sistemul energetic național, în iernile acelea de atunci, cu 1700 de megawati, au venit că fac ei un plan și că _l profitabilizeaza, ce au făcut în patru ani.?
Au oprit și așa au făcut în toată țara. Lucrurile acestea am crezut că vor exploda cândva, nu m_am
așteptat că , acum, să sancționeze aceste partide , care n_au știut decât să se îmbogățească ei, să distrugă și ultima fărâmă de industrie din România.
Toate aceste lucruri pe care le_au făcut, fiind la cârma acestor partide,au dus la rezultatul care este , astăzi, de a nu vedea în turul 2 niciunul dintre reprezentanții marilor partide politice PSD_PNL.
La fel, PSD, dacă în primă fază a ajutat puțin, împreună cu USR ,să facem LEGEA numărul 197, la 1 Septembrie, ne_au tăiat și beneficiile din aceasta lege, a mai afirmat Constantin Mitrescu.
NICU COVACI