PSD și PNL s-au înțeles pe legea pensiilor. Ciolacu și Ciucă anunță că au găsit bani

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că, în şedinţa de luni a coaliţiei au fost clarificate toate aspectele privind noua lege a pensiilor, inclusiv cele referitoare la sursele de finanţare şi proiectul intră în linie dreaptă în Parlament, fiind susţinut de întreaga coaliţie.

Şeful Guvernului a mai spus că, împreună cu liderul PNL Nicolae Ciucă, a decis să depună un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la buget.

De asemenea, prim-ministrul PSD a mai anunţat că începe şi construirea bugetului pe anul viitor şi în următoarele zile va avea întâlniri cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii pentru a clarifica problemele ce ţin de salarizările aferente celor două domenii. Ciolacu a mai spus că întrevederi vor fi şi cu ministrul Agriculturii şi Mediului, pentru a stabili ultimele detalii privitoare la reorganizarea celor două ministere.

„Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanţare, au fost clarificate în şedinţa Coaliţiei din această după-amiază. Prin urmare, Legea intră în line dreaptă în Parlament, fiind susţinută de întreaga coaliţie. Totodată, am decis ca, împreună cu domnul preşedinte Ciucă, să depunem cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la buget. Îi asigur pe pensionari că ne vom ţine de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechităţile eliminate prin recalculare!”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Facebook.

De asemenea, „începem construcţia bugetului pentru anul viitor, urmând ca în următoarele zile să ne întâlnim cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii pentru a clarifica problemele ce ţin de salarizările aferente celor două domenii”, a mai anunţat premierul.

Tele3