RAZII DE AMPOLARE ÎN GORJ. AJUTOARE DIN DOLJ

Loading

Au fost razii de amploare, în weekend, în județul Gorj. Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj și Grupării de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova, polițiști cu câini de miros pentru detectarea substanțelor psihoactive din cadrul Centrului Chinologic Dr. “Aurel Greblea” Sibiu, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, siguranță publică și combaterea consumului de substanțe interzise.

La acțiune au participat peste 400 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigare a criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În cadrul acțiunii, polițiștii au instituit filtre rutiere pe principalele artere de circulație, au oprit pentru control și au verificat 1.915 autovehicule, fiind efectuate 1.218 testări cu aparatul etilotest și 67 cu aparatul drugtest. În atenția oamenilor legii au fost și cluburile, terasele, sălile de jocuri sau barurile, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, cu precădere cele situate pe raza municipiului Târgu Jiu.

În total, polițiștii au verificat peste 1.900 de autovehicule și legitimat aproape 2.500 de persoane, din care 18 au fost conduse la sediul poliției pentru verificări și luarea măsurilor legale, iar 9 au fost amprentate și fotografiate. În urma verificărilor, au fost aplicate 698 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 281.000 de lei.

Distribuie
Tele3