Reducerea vârstei de pensionare pentru mame, posibilă din 2024

Noua lege a pensiilor a fost oficializată săptămâna asta și prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au născut și crescut copii. Comparativ cu legea din 2019, care nu a mai ajuns să se aplice, noul act normativ oferă o reducere mult mai mică a vârstei de pensionare. Maximul pe care o mamă îl poate obține este de trei ani și jumătate de reducere, minimul (pentru un copil) fiind de șase luni.

Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii a apărut acum câteva zile, unele prevederi ale acesteia aplicându-se din ianuarie 2024, iar majoritatea, din septembrie. Și deși aveam o nouă lege a pensiilor adoptată, publicată în Monitorul Oficial, încă din 2019, a cărei aplicare a fost și amânată între timp, noua lege va lua locul, în 2024, acelei legi care nu va mai ajunge să se aplice.

La fel ca în cazul legii din 2019, noua lege oferă un beneficiu la pensionare mamelor, chiar și celor care au născut și crescut doar un copil:

Art. 51 – (1) Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5, astfel: 

2) Reducerea vârstei de pensionare prevăzută la alin. (1) se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani”.

Practic, femeia care a născut și crescut un copil va putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare cu șase luni, în timp ce aceea care a născut și crescut șapte sau mai mulți copii va putea beneficia de trei ani și șase luni reducere a vârstei de pensionare. 

Pentru a nu se face discriminări între femeile care au născut și cele care au adoptat, legea prevede că reducerile din tabel se aplică și pentru copii adoptați și crescuți pe o perioadă de măcar 13 ani.

Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, adică acea lege care nu va mai ajunge să se aplice, conținea un mecanism de reducere diferit. „Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare prevăzută“, prevede, mai exact, legea. Aceasta mai conținea și o reducere suplimentară a vârstei de pensionare, aplicabilă mamelor începând cu al patrulea copil. Mai precis, aceste „mame eroine” ar fi putut ieși la pensie mai devreme cu câte un an pentru fiecare copil, începând cu al patrulea. Spre exemplu, o mamă cu patru copii ar fi putut ieși la pensie cu șapte ani mai devreme, iar una cu cinci copii s-ar fi bucurat de o reducere a vârstei de pensionare cu opt ani.

Aceste prevederi, care nu vor mai ajunge să se aplice, erau, în mod evident, mult mai avantajoase pentru mamele care au crescut mai mulți copii.

Tele3