
DSVSA Gorj avertizează cetățenii că există riscul apariţilor toxiinfecţiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate. Oficialii fac apel la populație să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele, precum şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate. Totodată, în urma controalelor efectuate inspectorii DSVSA au aplicat 5 sancțiuni contravenționale reprezentând 5 amenzi în cuantum de 47.200 lei, unor operatori / persoane fizice din Târgu-Jiu. Sancțiunile au vizat magazine alimentare cu marfa depozitată necorespunzător.
Se recomandă respectarea de către operatori cu cea mai mare strictețe a normelor de siguranță şi igienă alimentară la fabricarea, transportul, depozitarea şi comercializarea produselor alimentare.