Angajații Primăriei Stănești sunt obligați de instanță să restituie sume importante de bani. Este vorba despre sporuri acordate illegal, pe care le-a descoperit Curtea de Conturi. În urmă cu patru ani, angajații unității au primit indemnizație de hrană, deși cadrul legal prevedea acordarea acestui drept începând cu anul 2019. Sumele încasate de funcționari se ridică la 6 mii lei. Șefii primăriei au fost obligați să recupereze banii acordați ilegal și, astfel, s-a ajuns în instanță.
O altă primărie descoperită cu probleme a fost cea de la Țicleni. Aici, inspectorii au găsit suprafețe de teren care erau declarate mult mai mici la impozitare, făcându-se din pix avantaje financiare pentru proprietari. Nereguli au fost găsite și la persoane fizice și juridice, fiind impusă ca măsură recalcularea acestor taxe și impozitate pe ultimii cinci ani, precum și plata dărilor restante.