SALVAMONTIȘTII GORJENI, CHEMAȚI LA CĂUTĂRILE BĂRBATULUI DISPĂRUT, A CĂRUI MÂNĂ A FOST GĂSITĂ

Doi salvatori din cadrul Serviciului Salvamont Gorj participă la căutările unei unui bărbat dispărut, a cărui mână a fost găsită în urmă cu două zile. Polițiștii din județul Argeș au început cercetările, după ce resturi dintr-o mână umană au fost găsite într-o zonă nelocuită din Dragoslavele, prezentând urme de muşcături de animale. Anchetatorii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 53 de ani din Bucureşti, cu antecedente penale. Întrucât cercetările terestre au rămas fără rezultat. a fost solicitat sprijinul salvatorilor gorjeni care folosesc cel mai performant detector de persoane din lume, în mediul acvatic, echipament unic la nivel național. Dacă aparatul, bazat pe inalta tehnologie si Inteligenta artificiala, va indica prezenta de elemente de corp uman, cei doi salvatori, pregătiți profesional si ca scafandri, se vor scufunda pentru a cerceta zona.
In cele 5 luni de la intrarea in folosinta a acestui detector, în toate cele trei situatii in care a fost folosit, victimele au fost găsite foarte repede, intre 15 minute și trei ore.

Tele3