Scandalul dintre PSD și PNL a ajuns la faza de amenzi. Prefectul liberal l-a amendat pe șeful social-democrat al Consiliului Județean, cu 5.000 lei. Și asta deoarece Cosmin Popescu nu a acceptat un control dispus de prefectul Iulian Popescu. Acesta din urmă a declarat, azi, că instituția județeană nu a fost verificată de mai bine de 30 de ani și controlul dispus face parte din planul anual.Reprezentanții Consiliului Județean Gorj au acuzat prefectul, printr-un comunicat de presă, de exces de putere: ”Controlul de legalitate exercitat de către Prefect, pe fondul inexistenței unei relații de subordonare cu autoritățile publice județene, se realizează în limitele strict prevăzute de legi organice, precum Codul administrativ și Legea contenciosului administrativ, sub aspectul a două componente, și anume: pe de o parte, emiterea unui aviz de legalitate asupra actelor administrative, și, pe de altă parte, când actul este considerat nelegal și nu este revocat de emitent, posibilitatea (și nu obligația) de a ataca direct actul în fața instanței de contencios administrativ”, se arată în comunicatul emis de CJ Gorj.