Scene șocante în plină stradă, în Turnu Severin. Un adolescent și-a înjunghiat iubită, apoi, cu același cuțit, a încercat să își pună capăt zilelor. Cei doi sunt elevi la Colegiul Național „Traian”, iar nefericita întâmplare a a vut loc în zona Castelului de Apă.
Tânărul s-a înjunghiat în zona gâtului cu același cuțit cu care a lovit-o pe fată de mai multe ori. Martorii spun că cei doi adolescenți, ambii în vârstă de 18 ani, ar fi avut o relație.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și echipaje medicale. Cele două victime au fost transportate la spital și se află în sala de operație. Din primele informații, starea atacatorului este mai gravă
Se pare că tânăra ar fi plecat la spital cu un taxi, a povestit o martoră, care s-a arătat șocată de gestul adolescentului.