
BETA
Se apropie data la care ușile unităților școlare vor fi deschise, însă unele dintre ele sunt adevărate șantiere. Unele școli și grădinițe au fost afectate de cutremurele din luna februarie, iar elevii au fost relocați. Anumite clădiri au fost închise și urmează a fi demolate, pentru a fi reconstruite, deoarece gradul de afectare este prea mare. În această situație este, de exemplu școala din comuna Arcani. Și la Târgu Jiu au fost unități afectate, iar elevii au fost mutați din corpurile respective. La Grădinița Vis de copil, micuții au fost mutați în altă clădire, pe perioada lucrărilor care au început la corpul afectat.
Și la Colegiul Tudor Vladimirescu, elevii au fost mutați din corpul vechi, iar pentru a putea efectua cursurile în același sediu, se studiază în două schimburi.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar efectuează, în această perioadă, o verificare a tuturor unităților de învățământ din județ.