Șeful Complexului Energetic Oltenia, care s-a ascuns până acumm de presă, fuge de jurnaliști, refuzând să vorbească despre problemele pe care trebuie să le gestioneze la compania în fruntea căreia a fost pus de actualii guvernanți. Dan Iulius Plaveti a fost prezent, azi, la întâlnirea ce a avut loc, la Prefectura Gorj, cu președintele Casei Naționale de Pensii, sindicaliști și parlamentari. După discuții, a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii, pe care îi evită, încă de la impunerea în funcție.
Atualul director CEO este șef de mesrie, fiind impus în posturi, la diverse companii ale statului. Acesta a fost susținut vicepreședinte și apoi președinte la ANRE, membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica și director general la Hidroserv.