SOLICITĂRILE SINDICATELOR PE OUG DE ÎNCHIDERE A CE OLTENIA 

Sindicatele din CE Oltenia sunt așteptate la discuții, în această săptămână, la Ministerul Energiei. Întâlnirea are loc în contextul adoptării OUG care vizează închiderea mineritului din Gorj. O primă discuție a avut deja loc la Drobeta Turnu Severin, unde președinții federațiilor Mine Energie și Univers au avut negocieri cu Virgil Popescu.
“Din discuțiile purtate, au fost semnale că există sprijin la solicitările federațiilor în ceea ce privește modificările aduse la O.U.G. Solicitările federațiilor fiind următoarele:

1) Eliminarea din texul ordonanței a expresiei „dezafectare ireversibilă”;

2) Neînchiderea capacităților de producere a energiei pe bază de cărbune până în momentul funcţionării centralelor pe gaz;

3) Adaptarea OUG pe planul de restructurare a CEO, termenul de închidere 2032 nu 2030;

4) Funcționarea în regim de siguranţă a S.E.N, posibilitatea pornirii grupurilor oprite prin programul de decarbonare în situația unei crize energetice, au transmis oficialii in urma discuțiilor purtate.

Totodată, sindicatele au cerut modificarea OUG referitor la venitul de completare, astfel încât acesta să fie pe o perioadă de 4 ani, cu o valoare a salariului mediu pe toată durata celor 4 ani și cu păstrarea condițiilor de grupă pe toată această perioadă. 

Tele3