Taxa de pod de la Fetești va fi suspendată!

Distribuie

Loading

Taxa de pod de la Fetești pe Autostrada Soarelui va fi suspendată de la 1 iunie și până cel târziu 31 august, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Astfel, românii care vor merge în minivacanța de 1 iunie la mare, dar și pe parcursul sezonului estival, nu vor mai fi nevoiți să achite această taxă.

Suspendarea tarifului de trecere se va aplica pentru toate categoriile de vehicule, până când se vor termina lucrările de reabilitare a podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august, se arată în document.

Compania de Infrastructură estimează că aceasta va aduce o gaură de aproape 52 de milioane de lei în încasări.

CNAIR anunţa că în luna februarie au fost reluate lucrările de reabilitare la Podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, iar pe perioada lucrărilor, Calea II de circulaţie, sensul Constanţa-Bucureşti, între km 143+125 şi km 148+315, a fost închisă traficului, circulaţia fiind deviată pe Calea I, unde se va desfăşura în ambele sensuri.

Potrivit CNAIR, podul peste braţul Borcea, în lungime de 970 de metri, este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv, care traversează fluviul Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavoda, în lungime de 1596 de metri, conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea şi Muntenia

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Taxa de pod de la Fetești va fi suspendată! Read More » […]

Tele3
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
omo77omo77omo777omo777omo777omo777omo777omo777winrate777winrate777winrate777UnogoalSPBOSPBOatlasbet88atlasbet88atlasbet88macanasia88macanasia88macanasia88cuanwin138cuanwin138cuanwin138Judi Bolaslot88slot gacorslot danaslot demoslot pulsaslot maxwinrtp slot
Slot GacorSlot DanaSlot PulsaBandar TogelToto Togelslot88Slot DemoSlot Totortp slotJudi BolaSlot RecehSlot MaxwinSlot BonusRaja SlotSlot ZeusSlot HokiSlot Deposit 25kSlot Depo 10kSlot Depo 5kSlot Garansi Kekalahanspbounogoalnowgoalsbobet88Sv388Agen777Agen88Asia88bet88Slot77Slot4dslot303jackpot88Joker123Pay4dIDN PokerIDN SlotMPO SlotNexus SlotUG SlotInfini88Mahjong Ways Slotparlay bolaData SgpData MacauData HkData SydneyData JepangData ChinaData KambojaData TaipeiDominoqqPkv GamesBocoran Admin JarwoBocoran Admin RikiBocoran Admin BagusBocoran Admin DikaSlot Server LuarAkun Pro ThailandAkun Pro KambojaAkun Pro JepangAkun Pro RusiaAkun Pro MalaysiaAkun Pro TaiwanAkun Pro HongkongAkun Pro SingaporeAkun Pro MyanmarAkun Pro VietnamAkun Pro AmerikaSlot Server ThailandSlot Server KambojaSlot Server JepangSlot Server RusiaSlot Server MalaysiaSlot Server TaiwanSlot Server HongkongSlot Server SingaporeSlot Server MyanmarSlot Server Vietnam