Toate amendamentele care vizau modificări la proiectul viitoarei legi a pensiilor și se refereau la beneficiile solicitate pentru mineri și energeticieni, au fost anulate. Asta după ce fuseseră aprobate.
Deputatul USR a declarat, într-o conferință de presă, că ședința de plen a fost oprită, la cererea PSD.
Actuala formă a legii ar lăsa mai mult de jumătate dintre angajații CEO pe dinafară, în sensul că nu s-ar mai încadra în condițiile de reducere a vârstei de pensionare.
Printr-un comunicat de presă, reprezentanții PSD au transmis că cei de la PNL, USR și UDMR au introdus prea multe amendamente, care nu puteau fi aprobate, motiv pentru care toate au fost retrase și urmează ca luni, cele pentru angajații din minerit să fie rediscutate.
Într-o conferință de presă, șeful PNL Gorj, Ion Iordache, care s-a lăudat, marți, că a trecut singur legea pentru mineri, a susținut că PSD-iștii au amenințat cu ieșirea de la guvernare, în cazul aprobării amendamentelor ce includ în legea pensiilor, prevederile din Legea 197.