Sentință definitivă în cazul crimei care a șocat opinia publică din Timișoara și județul Gorj. Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat definitiv, la 25 de ani de închisoare, pe tânărul de 23 de ani, care în martie 2024 a ucis-o cu cruzime pe Andreea Morega, o studentă la Medicină, originară din comuna Padeș.
Potrivit anchetatorilor, crima a avut loc într-un apartament din Timișoara, pe fondul unui conflict izbucnit după ce tânăra i-a spus că vrea să pună capăt relației. Dragomir a atacat-o cu două cuțite, aplicându-i nu mai puțin de 51 de lovituri, cele mai multe în zona gâtului, feței și pieptului. După comiterea faptei, agresorul a fugit, dar a fost capturat de polițiști în județul Caraș-Severin.
Instanța a menținut pedeapsa stabilită de Tribunalul Timiș și l-a obligat pe inculpat să plătească 100.000 de euro daune morale părinților victimei și peste 35.000 de lei daune materiale. De asemenea, i-a fost interzisă exercitarea unor drepturi civile timp de cinci ani după executarea pedepsei.
Decizia Curții de Apel Timișoara este definitivă și nu mai poate fi contestată.