Un BMW a ajuns pe acoperişul unei case după o cursă ilegală 

Distribuie

Loading

Accident grav în Lancrăm, pe D1, în care patru persoane au fost rănite după ce au zburat la propriu cu un BWM în acoperișul unei case.

Accident grav în Alba. Un eveniment rutier grav a avut loc chiar în prima zi a Anului Nou, la 1 ianuarie, în localitatea Lancrăm, unde un tânăr șofer a zburat cu autoturismul marca BMW în acoperișul unei case.

Alarma s-a dat în jurul orei 22.00, când un accident rutier cu două autoturisme implicate era anunțat prin numărul de urgență 112. La fața locului au pornit patru echipaje de pompieri din Sebeș, alături de polițiști.

Pe video-ul postat în mediul on line se poate vedea BMW-ul făcut praf, mașina parcată care era și ea lovită, dar și motorul desprins din mașină, care a ajuns la peste 20 de metri.

De asemenea, se mai poate observa cum oamenii ieșeau din case speriați de zgomotul puternic produs de impactul dintre mașina și acoperișul casei.

După ce a lovit colțul casei și al acoperișului, mașina se învârte în aer și cade pe asfalt. Impactul a fost atât de puternic, încât motorul a fost proiectat din mașină, la peste 20 de metri, iar piese din autoturism au fost împrăștiate pe toată strada.

În mașina condusă de acesta se mai aflau trei minori. Toți patru au ajuns la spital cu multiple traumatisme. Doar o minune a făcut ca accidentul să nu aibă urmări mai grave, în condițiile în care mașina a fost distrusă aproape în totalitate.

Martorii oculari vorbesc despre o cursă ilegală în care ar fi fost implicat șoferul de 19 ani al autoturismului BMW, care circula cu viteză foarte mare în localitate

La un moment dat, a pierdut controlul volanului, a intrat cu mașina pe trotuar, a lovit o bordură și o mașină parcată, care au acționat ca o rampă de lansare. Autoturismul a fost proiectat apoi în acoperișul casei și a căzut din nou în stradă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Totodată, Secția de pompieri Sebeș a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerarea în cadrul accidentului rutier, cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă, un echipaj pentru descarcerare și două echipaje pentru primă intervenție și acțiune.

Subscribe
Notify of
guest
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Un BMW a ajuns pe acoperişul unei case după o cursă ilegală  Read More » […]

binance register
4 months ago

Your point of view caught my eye and was very interesting. Thanks. I have a question for you. https://accounts.binance.com/en/register?ref=P9L9FQKY

crypto crash today
2 months ago

Your blog has become my go-to source for inspiration and motivation. Your words have a way of lighting a fire within me and pushing me to chase my dreams. Thank you for being a source of empowerment.

Tele3
3
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
omo77omo77omo777omo777omo777omo777omo777omo777winrate777winrate777winrate777UnogoalSPBOSPBOatlasbet88atlasbet88atlasbet88macanasia88macanasia88macanasia88cuanwin138cuanwin138cuanwin138Judi Bolaslot88slot gacorslot danaslot demoslot pulsaslot maxwinrtp slot
Slot GacorSlot DanaSlot PulsaBandar TogelToto Togelslot88Slot DemoSlot Totortp slotJudi BolaSlot RecehSlot MaxwinSlot BonusRaja SlotSlot ZeusSlot HokiSlot Deposit 25kSlot Depo 10kSlot Depo 5kSlot Garansi Kekalahanspbounogoalnowgoalsbobet88Sv388Agen777Agen88Asia88bet88Slot77Slot4dslot303jackpot88Joker123Pay4dIDN PokerIDN SlotMPO SlotNexus SlotUG SlotInfini88Mahjong Ways Slotparlay bolaData SgpData MacauData HkData SydneyData JepangData ChinaData KambojaData TaipeiDominoqqPkv GamesBocoran Admin JarwoBocoran Admin RikiBocoran Admin BagusBocoran Admin DikaSlot Server LuarAkun Pro ThailandAkun Pro KambojaAkun Pro JepangAkun Pro RusiaAkun Pro MalaysiaAkun Pro TaiwanAkun Pro HongkongAkun Pro SingaporeAkun Pro MyanmarAkun Pro VietnamAkun Pro AmerikaSlot Server ThailandSlot Server KambojaSlot Server JepangSlot Server RusiaSlot Server MalaysiaSlot Server TaiwanSlot Server HongkongSlot Server SingaporeSlot Server MyanmarSlot Server Vietnam