Un român a realizat cea mai ușoară bicicletă din lemn. Cum arată această invenție ingenioasă

Distribuie

Loading

Dan Sobol – inginer mecanic din județul Arad – a realizat cea mai ușoară bicicletă de lemn. Vehiculul pe două roți cântărește 2 924 de grame și este funcțional, fiind realizat din peste 1 500 de bucăți din lemn.

Timp de nouă luni, Dan Sobol a lucrat la cea mai ușoară bicicletă de lemn din lume. Aceasta cântărește cu aproape 200 de grame mai mult decât cel mai ușor vehicul pe două roți din lume, din carbon, realizat de un german.

„Am realizat cea mai ușoară bicicletă de lemn din lume, cântărește doar 2.924 de grame. Deocamdată, nu am bătut recordul mondial, în sensul că cea mai ușoară bicicletă din lume este din carbon, a fost realizată acum zece ani, dar care a fost dezmembrată și vândută între timp. Acea bicicletă cântărea 2.800 de grame. Bicicleta mea este realizată din lemn în proporție de 99%, doar axul roții este din fier”

Bărbatul a declarat că intenționează să schimbe roata din față, precum și ghidonul vehiculului, cu scopul de a realiza altele mai ușoare, astfel încât să poată doborî recordul mondial. De asemenea, inginerul dorește să echipeze bicicleta cu un sistem wireless de schimbare a vitezelor:

„Deocamdată, bicicleta este mecanică, nu are componente electronice, dar urmează să găsesc colaboratori pentru a realiza și această parte. În brevetul de invenție pe care doresc să-l obțin bicicleta este prevăzută cu un sistem de schimbare a vitezei wireless” – a explicat Dan Sobol.

Dan Sobor a primit și primele comenzi pentru astfel de biciclete de lemn, urmând să fie realizate în funcție de cerințele clienților:

„Doresc să fac în serie mică biciclete de lemn, piesă cu piesă, personalizate. Am primit deja câteva comenzi, iar prețurile încep undeva de la 1.200 de euro în sus. Cred că oamenii optează pentru astfel de biciclete de lemn, nu de carbon, pentru că este la modă acest concept de ecologic, apoi pentru că sunt frumoase, albe, mai de iubit să zicem așa, plus că lemnul are o elasticitate pe care nu o are niciunul din celelalte materiale. La bicicleta din lemn pe care am realizat-o am folosit esență de lemn, în principal pin norvegian, pentru zonele de rezistență se folosește frasin. Am mai folosit placajul de aviație și lemnul de tisa, un lemn rășinos, elastic, ușor, rezistent și care este și foarte frumos, precum și lemn de bambus în zonele rotunde”, a mai spus inventatorul român.

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
Tele3
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
omo77omo77omo777omo777omo777omo777omo777omo777winrate777winrate777winrate777UnogoalSPBOSPBOatlasbet88atlasbet88atlasbet88macanasia88macanasia88macanasia88cuanwin138cuanwin138cuanwin138Judi Bolaslot88slot gacorslot danaslot demoslot pulsaslot maxwinrtp slot
Slot GacorSlot DanaSlot PulsaBandar TogelToto Togelslot88Slot DemoSlot Totortp slotJudi BolaSlot RecehSlot MaxwinSlot BonusRaja SlotSlot ZeusSlot HokiSlot Deposit 25kSlot Depo 10kSlot Depo 5kSlot Garansi Kekalahanspbounogoalnowgoalsbobet88Sv388Agen777Agen88Asia88bet88Slot77Slot4dslot303jackpot88Joker123Pay4dIDN PokerIDN SlotMPO SlotNexus SlotUG SlotInfini88Mahjong Ways Slotparlay bolaData SgpData MacauData HkData SydneyData JepangData ChinaData KambojaData TaipeiDominoqqPkv GamesBocoran Admin JarwoBocoran Admin RikiBocoran Admin BagusBocoran Admin DikaSlot Server LuarAkun Pro ThailandAkun Pro KambojaAkun Pro JepangAkun Pro RusiaAkun Pro MalaysiaAkun Pro TaiwanAkun Pro HongkongAkun Pro SingaporeAkun Pro MyanmarAkun Pro VietnamAkun Pro AmerikaSlot Server ThailandSlot Server KambojaSlot Server JepangSlot Server RusiaSlot Server MalaysiaSlot Server TaiwanSlot Server HongkongSlot Server SingaporeSlot Server MyanmarSlot Server Vietnam