Un șef de Poliție din Gorj a fost reținut pentru luare de mită

Distribuie

Loading

Un șef de post din Gorj a fost reţinut pentru două fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Acesta ar fi cerut bani unui șofer care nu avea inspecţia tehnică periodică și unui alt șofer pentru a nu-i reține permisul de conducere.

“În data de 24.08.2020, în jurul orelor 15:00, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, efectuând un control în trafic pe sectorul de drum Gureni Peştişani, de pe raza comunei Peştişani, judeţul Gorj, împreună cu alte persoane, cu ocazia opririi în trafic pentru control a autoturismului marca Mitsubishi cu nr.de înmatriculare…, care avea tractat un motocompresor cu nr. de înmatriculare…, care nu avea inspecţia tehnică periodică valabilă (I.T.P.), suspectul nu a dispus măsurile legale constând în sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă şi ridicarea certificatului de înmatriculare al vehiculului. Totodată, suspectul nu a evidenţiat în raportul întocmit împrejurările privind oprirea vehiculelor susmenţionate, solicitând conducătorului auto să remită cu titlu de mită o sumă de bani unei angajate a SC… SRL, urmând ca angajata să remită ulterior respectiva sumă (500 de lei) agentului de poliţie, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, conform celor sus-menţionate”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj . 

Șeful de post ar fi primit suma de 850 de lei pentru a nu-i ridica permisul unui șofer ce a depășit într-un loc interzis.

”Agentul de poliţie a procedat la întocmirea în fals a unui proces-verbal de contravenţie, în care a consemnat, contrar adevărului, că persoana respectivă ar fi săvârşit în calitate de pieton abaterea contravenţională constând în traversarea neregulamentară. Copia procesului verbal de sancţionare contravenţională nu a fost înmânată de către suspect persoanei în cauză”, se mai arată în comunicat.

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Un șef de Poliție din Gorj a fost reținut pentru luare de mită Read More » […]

Tele3
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
omo77omo77omo777omo777omo777omo777omo777omo777winrate777winrate777winrate777UnogoalSPBOSPBOatlasbet88atlasbet88atlasbet88macanasia88macanasia88macanasia88cuanwin138cuanwin138cuanwin138Judi Bolaslot88slot gacorslot danaslot demoslot pulsaslot maxwinrtp slot
Slot GacorSlot DanaSlot PulsaBandar TogelToto Togelslot88Slot DemoSlot Totortp slotJudi BolaSlot RecehSlot MaxwinSlot BonusRaja SlotSlot ZeusSlot HokiSlot Deposit 25kSlot Depo 10kSlot Depo 5kSlot Garansi Kekalahanspbounogoalnowgoalsbobet88Sv388Agen777Agen88Asia88bet88Slot77Slot4dslot303jackpot88Joker123Pay4dIDN PokerIDN SlotMPO SlotNexus SlotUG SlotInfini88Mahjong Ways Slotparlay bolaData SgpData MacauData HkData SydneyData JepangData ChinaData KambojaData TaipeiDominoqqPkv GamesBocoran Admin JarwoBocoran Admin RikiBocoran Admin BagusBocoran Admin DikaSlot Server LuarAkun Pro ThailandAkun Pro KambojaAkun Pro JepangAkun Pro RusiaAkun Pro MalaysiaAkun Pro TaiwanAkun Pro HongkongAkun Pro SingaporeAkun Pro MyanmarAkun Pro VietnamAkun Pro AmerikaSlot Server ThailandSlot Server KambojaSlot Server JepangSlot Server RusiaSlot Server MalaysiaSlot Server TaiwanSlot Server HongkongSlot Server SingaporeSlot Server MyanmarSlot Server Vietnam