Un supervulcan din Italia riscă să erupă din nou, după 500 de ani

Loading

Un supervulcan din Italia riscă să erupă din nou, după 500 de ani

Vulcanul Campi Flegrei, care este situat în apropierea orașului Napoli, a devenit mai activ în timp și, ca urmare, este mai predispus la o erupție, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la University College din Londra și de la Institutul Național de Cercetare pentru Geofizică și Vulcanologie

Au existat zeci de mii de cutremure în jurul vulcanului, iar orașul Pozzuoli, care se sprijină pe vârful Campi Flegrei, s-a ridicat cu aproximativ 4 metri ca urmare a acestora. Cutremurele și ridicarea pământului au întins părți ale vulcanului „aproape până la punctul de rupere”, potrivit studiului.

„Ruptura poate deschide o crăpătură prin crustă, dar magma trebuie oricum să fie împinsă în sus până la locul potrivit pentru ca o erupție să aibă loc”, a spus profesorul Christopher Kilburn, autorul principal al studiului, care studiază științele pământului la University College.

comportat conform predicțiilor, a spus Kilburn, așa că cercetătorii intenționează să extindă utilizarea modelului pentru a studia și alți vulcani care s-au trezit după perioade lungi de repaus. Scopul este de a stabili criterii mai fiabile pentru a decide dacă este probabilă o erupție și de a stabili un model care poate fi aplicat mai multor vulcani.

Campi Flegrei este o căldare uriașă care se află în proximitatea limitelor administrative ale orașului Napoli, unde locuiesc circa 1 milion de oameni. Ultima erupție a supervulcanului a avut loc în 1538.

În 1980, Campi Flegrei a început să revină la viață, producând o serie de cutremure în orașul Pozzuoli. Cercetătorii spun că supervulcanul a acumulat presiune în ultimele șapte decenii și au subliniat că zona vulcanică evidențiază „condiții prielnice erupției”.

Campi Flegrei, care înseamnă în italiană „câmpii în flăcări”, se crede că s-a format cu sute de mii de ani în urmă și a erupt de mai multe ori în perioadele geologice recente.

Potrivit LiveScience, Campi Flegrei este considerat un „supervulcan”, care poate produce erupții care ating categoria 8 – cel mai înalt nivel din Indicele de explozie a vulcanului. Cu toate acestea, cea mai mare erupție înregistrată până acum a Campi Flegrei este clasată din punct de vedere tehnic ca o categorie 7, care este considerată oricum

suo erupție foarte mare și dezastruoasă.

Erupția inițială, care s-a produs cu 200.000 de ani în urmă, a declanșat o „iarnă vulcanică” din cauza cantității masive de cenușă aruncate în atmosferă.

Vulcanul a erupt din nou în urmă cu 40.000 de ani și respectiv 12.000 de ani. Se crede că erupția din urmă cu 40.000 de ani ar fi provocat moartea majorității hominizilor din specia Homo Neanderthalensis din Europa și că a fost una dintre cele mai mari din toate timpurile.

În vremuri mai recente, Campi Flegrei a erupt în 1538 pentru opt zile consecutiv, ridicând un nor de cenușă în Europa și ducând la formarea așa-numitului Monte Nuovo.

Locația supervulcanului Campi Flegrei este una alarmantă, acesta aflându-se imediat în apropierea zonei metropolitane Napoli, o regiune cu o foarte mare densitate a populației. Din acest motiv vulcanul este monitorizat în prezent de Institutul național italian de geofizică de la Roma, unde sunt analizate măsurători în timp real pentru depistarea unei amenințări sporite.

Distribuie
Tele3