Venezuela se pregătește de RĂZBOI.

Distribuie

Loading

Autoritățile din Venezuela anunță mobilizarea forțelor armate ale țării, dând clar de înțeles că o eventuală invadare a țării vecine, Guyana, este foarte posibilă.

Neînțelegerile dintre cele două țări sunt vechi, dar au devenit mai intense în ultimii ani, după ce, în largul coastelor Guyanei, au fost descoperite rezerve impresionante de petrol.

Venezuela susține că o regiune din Guyana vecină, Essequibo (Guayana Esequiba în limba spaniolă, n. red.), i-ar aparține de drept, idee respinsă categoric de autoritățile de la Georgetown, mai ales în contextul în care această regiune reprezintă aproximativ două treimi din teritoriul Guyanei.

Disputa datează din 1777, când Căpitania Generală a Venezuelei a inclus regiunea de 159.500 de kilometri pătrați într-o hartă a țării, în ciuda faptului că teritoriul nu a fost ocupat de Venezuela nici atunci când făcea parte din Imperiul Spaniol sau după independență. În 1899, Guyana Britanică a reușit să stabilească limite în cadrul Tribunalului Arbitral de la Paris într-un proces care a fost descris ca fiind trucat.

Venezuela nu a recunoscut niciodată că acest teritoriu nu i-ar aparține, iar ca urmare a descoperirii de hidrocarburi în largul Guyanei, regimul de la Caracas a decis să organizeze un referendum prin care să consulte populația cu privire la o eventuală „integrare” a Essequibo în Venezuela.

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Venezuela se pregătește de RĂZBOI. Read More » […]

Tele3
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x