
Fostul lider al PNL Gorj, Dan Vîlceanu, susține că nu a existat o ședință a Biroului Politic Județean, convocată legal, în care să se supună la vot ca Marcel Romanescu să nu mai fie susținut candidat la primărie, din partea partidului. Vîlceanu spune că, de fapt, în ultima perioadă, nu au mai fost astfel de ședințe. Afirmația vine după ce Ion Iordache a declarat că s-a votat, în urmă cu o săptămână, propunerea de nesusținere pentru un nou mandat, a primarului Romanescu.
Fostul lider a mai declarat că PNL este deja perdant, în lupta pentru Primăria municipiului Tg Jiu, de anul viitor.
Deși a declarat constant că nu îl mai vrea pe actualul edil, candidat la alegerile din 2024, șeful PNL Gorj nu a nominalizat și persoana pe care partidul o va gira, la alegerile locale.